Eșecurile din play-out le dau frisoane ieșenilor! „Eu chiar am emoții. Cu o eventuală înfrângere la Pitești, se îngroașă gluma”. Înjumătățirea punctelor e din nou contestată: „Nu e normal”

Eșecurile din play-out le dau frisoane ieșenilor!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Politehnicii Iași, Flavius Stoican, și stoperul reprofilat mijlocaș la închidere în acest an, Ovidiu Mihalache, au prefațat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, meciul de sâmbătă, de la ora 17:00, de la Pitești, cu FC Hermannstadt, din etapa a 4-a a play-out-ului.

Dacă tehnicianul a afișat un ton optimist, precizând că nu se gândește la baraj sau la retrogradare, Mihalache a lăsat să se înțeleagă că eșecurile suferite de Poli în play-out, trei la număr în patru etape, au instaurat în vestiar o oarecare stare de îngrijorare.

„Ne așteaptă o partidă foarte dificilă la Pitești. Suntem cu toții conștienți că trecem printr-o perioadă foarte dificilă și vom face tot posibilul să câștigăm sau să ne întoarcem cel puțin cu un egal. Trebuie să adunăm puncte, pentru că și noi ne uităm în clasament și vedem că avem emoții. Eu unul chiar am emoții. Cu o eventuală înfrângere a noastră la Pitești, cu Hermannstadt, dacă mai bate și Dunărea Călărași pe Voluntari, atunci se îngroașă gluma. Și stăm cu emoții. Este o situație mai dificilă, pentru că de când am început play-out-ul am câștigat doar un meci. Trebuie să legăm victoriile, ca să stăm liniștiți. Eu simt că este un moment greu, pentru că doar victoriile aduc liniște la echipă”, a declarat Ovidiu Mihalache.

Nu la fel de îngrijorat s-a declarat antrenorul Flavius Stoican, care se gândește la câștigarea play-out-ului, nicidecum la baraj sau la emoțiile retrogradării. „Nu îmi este frică de retrogradare. Eu îmi doresc primul loc din play-out. Ne gândim că dacă învingem la Pitești facem 23 de puncte și putem aborda mult mai încrezători meciul cu Dinamo, din etapa viitoare. Gândul nostru este să câștigăm acest meci, nu ne uităm în jos”, a declarat Flavius Stoican.

Mache contestă sistemul cu înjumătățirea punctelor

Fotbalistul Politehnicii Iași a adăugat că nu i se pare normal ca o echipă care are un avans liniștitor față de ultimele clasate să aibă emoții în play-out, după ce i se înjumătățesc punctele.

„Nu este cea mai grea perioadă de când am venit eu la Iași. Am mai trecut prin asta, dar atunci era altă situație. Nu era cu play-out. Nu mi se pare normal. De exemplu, Voluntariul. În sezonul regulat a făcut 22 de puncte, a pornit cu 11 puncte în play-out, iar cu trei victorii a venit la egalitate cu noi. Nu mi se pare normal să ni se înjumătățească punctele. Dar trebuie să trecem peste, nu avem ce face”, a subliniat „Mache”, acesta fiind completat de Stoican: „Din punctul meu de vedere, să se înjumătățească punctele, dar important este să se găsească un obiectiv și pentru play-out. Mie, ca antrenor, îmi este mult mai ușor să încerc să-i motivez pe jucători pentru a câștiga ceva și nu pentru a evita ceva”.

Poli Iași, cu 20 de puncte, se află pe locul 4 în play-out, în timp ce FC Hermannstadt are 17 puncte și se situează pe poziția a 6-a, care duce la baraj.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×